Pagina se încarcă

Tarifele pentru colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor municipale au fost majorate.

21 Iunie 2022
|

O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 21 iunie, de Consiliul Municipal Chișinău (CMC). „Ce să facem. Avem vremuri bune”, a comentat noile majorări primarul de Chișinău, Ion Ceban.

Conform proiectului de decizie, noile tarife lunare propuse de Regia „Autosalubritate” sunt:

– pentru o persoană fizică locatară la bloc – 17,5 lei, față de 9,25 lei cât este acum;

– pentru o persoană fizică care locuiește în casă particulară la sol – 35 lei, față de 18,5 lei cât este acum;

– pentru agenții economici/entitățile din orașul Chișinău – 210 lei (fără TVA) pentru 1 m³ de deșeuri;

– pentru serviciile prestate populației din orașul Chișinău – 105 lei (fără TVA) pentru 1 m³ de deșeuri.

primăria Chișinău anunță că pensionarii și familiile social vulnerabile din capitală vor beneficia de compensații la plata lunară pentru evacuarea deșeurilor pe care le generează.

Potrivit reprezentanților Regiei „Autosalubritate”, majorarea tarifelor este dictată, inclusiv, de scumpirea carburanților, precum și de majorarea costului serviciilor de transportare a deșeurilor de la stația de transfer la poligonul Țânțăreni cu 60-70%.

Într-o declarație pentru presă de după ședința CMC, primarul de Chișinău a pus majorările pe seama „vremurilor bune”. „Cu certitudine vor fi oameni nemulțumiți. Ce să facem. Avem vremuri bune”, a declarat Ion Ceban.

Contactat de NM, comunicatorul fracțiunii PAS din cadrul CMC, Sergiu Bejenari, a acuzat edilul de Chișinău că ar manipula și ar face politică populistă. „Având susținerea majorității din CMC, asigurată de fracțiunile PSRM și Platforma DA, care îi apără la unison majorările inițiate de Primăria Chișinău, Ion Ceban face politică populistă și manipulează pentru a-și acoperi lipsa de viziune și incompetența șefilor din subordine”, a declarat Bejenari.

De precizat că noile tarife vor intra în vigoare la data de 1 iulie. Acestea au fost aprobate pentru o perioadă de 2 ani.

Ştiri recente

| Nisporeni , | Soroca

lți consumatorii casnici din vor achita mai mult pentru serviciul public de alimentare cu apă

| Nisporeni , | Soroca

lți consumatorii casnici din vor achita mai mult pentru serviciul public de alimentare cu apă